Ultimatumul sovietic din 1940 a luat total pe nepregătite autorităţile române, astfel încât ele nu au reuşit să organizeze o refugiere în ordine a celor doritori şi nici nu au putut fi retrase cadrele cele mai devotate ţării din Basarabia şi Bucovina. Din această cauză, exodul a îmbrăcat un caracter de totală dezordine, iar cei care n-au putut pleca la timp au suferit cumplit de pe urma represiunii sovietice.
1996, Ed. Vinea
Lansarea volumului "Irina" Muzeul Literaturii Române a organizat, joi, lansarea volumului "Irina", semnat Magdalena Crişan Pereverza. Romanul, apărut sub egida editurii "Vinea" a beneficiat de o prezentare de marcă făcută de Nicolae Ţone, directorul editurii, Ioana Postelnicu, Gheorghe Bulgăr şi poetul Ioan Lazu. Prezentă la eveniment a fost şi actriţa Doina Ghiţescu care a citit din filele romanului. Festivitatea lansării a fost umbrită de trecerea în nefiinţă a criticului Constantin Crişan, fratele autoarei. Despre carte, Irina Postelnicu a spus, privitor la constituţia sa, că nu curge ca un fluviu, sunt mici paragrafe, momente ce surprind succesiuni de stări trăite cu o inocenţă debordantă. Cartea este o saga, o povestire a unei epoci prin care am trecut noi toţi. Prefaţa volumului aparţine lui Nicolae Ţone, care a afirmat în cadrul festivităţii că - fie că o considerăm personaj de roman, fie că o privim ca alter-ego al autoarei - Irina trăieşte, este vie în pagina de carte şi acesta este un merit evident al Magdalenei Crişan Pereverza. Romanul descrie o biografie a unei absolvente a Institutului Agronomic, într-un sat din Lunca Argeşului, precum şi viaţa la ţară în timpul comunismului. (Cronică în ziarul "Azi", 5 noiembrie 1996)
___________________________________

2001, Ed. Petru Maior
Poveşti de viaţă Sunt cărţi pe care nu le poate înţelege decât generaţia autorului, tinerii, de altfel, nici nu mai citesc literatură-roman şi literatură în general. O asemenea literatură scrie Magdalena Crişan Pereverza ale cărei istorii de dragoste şi deziluzie, cu aşteptări şi nostalgii, evocă o lume aproape uitată. Sunt proze scrise de o femeie pentru şi despre femei, cu nedisimulată tentă autobiografică şi care restituie nu doar situaţii mai puţin obişnuite din viaţa cotidiană a anilor 60-70, ci şi atmosfera acelor ani. Să fii sărac, dar să fii tânăr înseamnă foarte mult din perspectiva anilor târzii. Studenţia, vremea dragostei, disponibilitatea pentru reverie şi căutare sunt surse de nostalgie, ferită totuşi de sentimentalism lăcrimos. Prietenii, confesiuni, tăceri ascunzând intimităţi dureroase fac substanţa acestor nuvele sau micro-romane uşor feministe, atât cât să nu deranjeze. Magdalena Crişan Pereverza cultivă o literatură cu recurs la repere culturale explicite şi implicite, nu abuziv şi mai mult aluziv distribuite în naraţiune, pentru că autoarea nu este pedantă atâta vreme cât autoironia şi umorul de calitate contracarează tentaţia, frecventă în literatura feminină, de a idealiza şi a cădea în melodramă. Bine construite, şi în niciun caz liniare, cu flash back, inserturi onirice, sugestii de enigmă, dialog sprinten, cu personaje clar conturate chiar dacă lăsate să-şi păstreze cu discreţie secretele, cele două proze se citesc uşor şi cu plăcere, trezind în memoria contemporanilor de atunci sentimente nuanţate, de care unii se dezic acum. Autoarea are şi meritul de a nu idealiza epoca, dar şi pe acela de a nu exagera, ca mulţi oportunişti ai anilor 1990-2000, răul anilor tinereţii lor. Nici o epocă istorică nu a fost cu desăvârşire neagră sau cu totul roz şi este o chestiune de bun-simţ să nu-ţi mistifici trecutul şi nici cititorii. Ceea ce sporeşte şi în acest caz interesul cărţii. (Cronică de Sultana Craia în ziarul "Universul cărţii", Nr.4/5 2001)
___________________________________


2006, Ed. Floare Albastă
Penumbre Magdalena Crişan Pereverza a publicat, zilele acestea, la editura Floare Albastră, romanul Penumbre. Ea trăieşte în Bucovina, iar romanul publicat acum este scris într-o manieră clasică. Nicolae Georgescu o prezintă pe autoare astfel:"D-na Magdalena Crişan Pereverza se regăseşte în această lume pe care am numit-o a bucovinenilor, dar care este lumea normei, a încrederii în destin, a supunerii la întâmplarea necesară, a supuşilor, dar nu a învinşilor, pentru că niciodată nu este învins, nu este în lanţuri cel care ştie să se pună <dedesubt>, adică sub vremi, sub oameni şi chiar sub istorie. Instinctul vital câştigă întotdeauna". O carte scrisă cu sensibilitate şi cu multă înţelegere a psihologiei feminine. (Cronică de Mariana Criş în ziarul "Azi", 13 octombrie 2006)

__________________________________


2011, Bucureşti
Argument Volumul de faţă cuprinde două cărţi. Prima carte reprezintă un mănunchi de versuri şi povestiri, acestea din urmă alcătuite din întâmplări cât se poate de reale, la unele dintre acestea martor fiind însuşi autorul lor, Aurel Crişan, care s-a născut şi a trăit pe acele meleaguri legate de tema povestirilor. Este vorba despre Ardeal, mai exact Bicazul Ardelean, supranumit şi Valea Jidanului. Povestirile poartă amprenta epocii Imperiului austro-ungar, unde oamenii, timp de cincizeci şi unu de ani, au fost nevoiţi să îndure acea stăpânire duală, venetică, rezistând cu stoicism, datorită credinţei lor în Dumnezeu şi cu speranţa în zile mai faste.
*
A doua carte din volum, intitulată Destine, destine... este tot o poveste adevărată ca şi cele petrecute în Ardeal, trăită - de această dată, de un român din Basarabia, după cel de al doilea război mondial. Eroul povestirii, Trofim, este exponentul a sute de mii de români din Basarabia care au avut ca soartă comună: Siberia! Iată de ce am crezut de cuviinţă că cele două cărţi îşi pot afla locul în acelaşi volum. Ardealul şi Basarabia, două pământuri româneşti, mult râvnite, mult vitregite de către o istorie scrisă oblu şi nefast de către cei care s-au crezut îndreptăţiţi că pot dispune de ele după bunul lor plac.
___________________________________


2007, Ed. Univers Ştiinţific
Două cuvinte despre un autor necunoscut
Aurel Crişan, născut în anul 1889 în Bicazul Ardelean, într-o familie ţărănească, a fost singurul dintre cei şapte copii pe care - spre bucuria beniaminului - părinţii au hotărât să-l dea la şcoli înalte... După ce a făcut liceul la Blaj, a urmat studii politehnice la Viena în perioada 1909-1914, devenind inginer geometru (hotarnic). La Viena, tânărul Crişan urma simultan cursuri de filosofie şi estetică, de istorie şi muzică, de limbi străine, încercând să imite în felul lui pe "Inegalabilul Românilor" (în adevăr, îl diviniza pe Eminescu şi a murit recitând Glossa şi mândrindu-se cu faptul că: "A fost contemporan vreme de... şase luni cu cel mai mare român"). Pasiunea pentru limbile străine nu l-a părăsit toată viaţa, încât spre sfârşitul acesteia vorbea şi scria curent în germană, maghiară, rusă, franceză, lituaniană, spaniolă, portugheză, engleză, italiană. Ştia, de asemenea, sârba, ceha, slovaca, poloneza şi se descurca binişor în arabă. După studiile vieneze, făcându-şi armata "la imperiali", dezertează, trece graniţa şi ajunge în Moldova. Graţie acestei evadări şi căsătoriei imediate cu o "bălăioară" moldoveancă, războiul prim mondial îl face în... România, ca ofiţer translator (căpitan) şi curier de documente secrete la dispoziţia Marelui Stat Major. Îndată după unirea Transilvaniei cu ţara - eveniment pe care îl aştepta cu înfrigurare şi pentru care (s-)a luptat pe toate căile - îşi mută casa şi slujba din nou în Transilvania. În timpul războiului, în cursul unei misiuni ultrasecrete, primeşte două gloanţe nemţeşti în plămâni. Cu toate acestea îşi duce misiunea până la capăt (fiind citat pe ordinul de zi al Armatei Române şi al corpului 36 de Armată Rus, şi înaintat la gradul de maior - cf. "Pentru Patrie" nr.2, febr. 1986 şi "România Liberă", 6 oct. 1986, p.2; documentele sunt expuse la Muzeul de Istorie a României ). Destul de gravă, rana s-a ameliorat mai târziu,dar, după un sfert de veac, s-ar fi impus extragerea celor două gloanţe (operaţie imposibilă pe acea vreme). Moare - amară ironie - în plin al doilea război mondial, în anul 1942, după numeroase spitalizări inutile şi după o nedreaptă detenţie pentru că a afirmat ca "tehnician" al războiului: "Dacă Hitler nu a pierdut războiul, în orice caz îl va pierde şi e păcat de mareşal că se încrede într-un zugrav nebun". Meseria de inginer hotarnic l-a "obligat" să umble prin toată ţara: strângea documente istorice prin fiece sat pe unde trecea, întocmind lucrări de sute de pagini, din nefericire nefinisate (în viaţă fiind, a publicat doar câteva poeme). A lăsat în manuscris câteva povestiri "veriste" cu iz de legendă. Una dintre acestea, cu tonalităţi arhaice, sentimentale, dar nu mai puţin omeneşti, în care fiul său a operat tacit doar o serie de actualizări ortografice, este "La crucea mocanului". (Constantin Crişan [1939-1996])
______________________________________